ALAVIS™ vine la PetExpo 2025 (standul 39)
ALAVIS™, standardul de calitate și eficiență în suplimentele veterinare
Cunoaștem un singur standard de calitate. Cel mai înalt!
Suplimente veterinare pentru câini, pisici și cabaline
Cu peste 20 de ani de experiență, brandul de suplimente veterinare ALAVIS™ este prezent și în România cu o gamă de produse care acoperă cele mai diverse nevoi ale patrupedelor: câini, pisici și cabaline.
ALAVIS™ s-a lansat în Cehia, în 2003, și a devenit rapid o referință pentru ceea ce înseamnă calitatea preparatelor veterinare. ALAVIS™ se diferențiază prin cercetarea științifică ce stă la baza conceperii produselor, dar și prin materii prime de cea mai bună calitate și producție farmaceutică profesională.
Inovație permanentă
Substanțele farmacologice naturale complet noi, precum preparatul brevetat Celadrin® sau substanța brevetată pentru normalizarea creșterii și diviziunii celulare din Sanicell, sunt exemple de inovații din suplimentele veterinare ALAVIS™. Activitatea de cercetare de la ALAVIS™ se concentrează pe substanțe active de generație nouă, precum formele micronizate de substanțe active, dar și pe cea mai modernă tehnologie de producție, nanotehnologia. Rezultatul va consta în preparate și medicamente de uz veterinar de generație nouă, la cele mai înalte standarde de calitate.
Gama de suplimente veterinare ALAVIS™ acoperă nevoi dintr-o arie întinsă de afecțiuni, de la cele locomotorii, la cele pentru imunitate și regenerare hepatică, stres, vitalitate, dinți și gingii sau îngrijirea pielii și a blănii.
Îngrijirea aparatului locomotor
Gama pentru îngrijirea aparatului locomotor cuprinde produse pentru susținerea și regenerarea articulațiilor, întărirea ligamentelor și a tendoanelor, reducerea durerilor în mușchi, articulații și oase, ameliorarea condițiilor inflamatorii cronice și acute sau care ajută în recuperarea după operații și leziuni. De asemenea, în scop profilactic, produsele ALAVIS™ previn afecțiunile sistemului musculo-scheletal și contribuie la regenerarea cartilajelor și a țesuturilor articulare.
Ca și ingrediente active, în gama de produse pentru articulații regăsim glucozamina, care sprijină dezvoltarea și regenerarea cartilajelor, sau MSM (Metilsulfonilmetan) cu rol foarte important în reducerea inflamațiilor. Nu în ultimul rând, printre ingredientele din suplimentele veterinare ALAVIS™ se află substanța patentată Celadrin® care întărește și hidratează sistematic membranele celulare și conferă celulelor tinerețe, suplețe și elasticitate.
Tot în această gamă se remarcă și produsele pe bază de cânepă, fără substanțe psihoactive (THC = 0%). Cânepa conține sute de substanțe benefice, cum ar fi terpenoidele, flavonoidele și canabinoizii (de ex., Canabidiol). Canabinoizii acționează la nivelul organismului prin legătura pe care o formează cu anumiți receptori. Astfel, organismul este stimulat să își folosească mai mult canabinoizii proprii, sporind astfel beneficiile aduse sănătății animalului.
Îngrijirea articulațiilor la cabaline
Produsele ALAVIS™ destinate special cabalinelor susțin regenerarea articulațiilor atât la caii de competiție, cât și de muncă, pentru toate categoriile de vârstă. De asemenea, datorită conținutului de MSM, produsele ALAVIS™ ajută în condițiile inflamatorii cronice, contribuie la întărirea ligamentelor și tendoanelor și reprezintă un excelent suport în recuperarea post operatorie și după leziuni și în diminuarea durerilor de mușchi, articulații și oase.
De altfel, ALAVIS™ s-a implicat în recuperarea fizică a cailor de competiție și în susținerea lor activă în vederea clasării pe podiumurile competițiilor ecvestre din Cehia, prin calitatea de sponsor oficial al unor prestigioase competiții de echitație din această țară.
Imunitate și regenerare hepatică, vindecare
Produsele ALAVIS™ din această gamă contribuie la fortificarea sistemului imunitar și reprezintă un excelent suport în regenerarea ficatului în timpul leziunilor hepatice, datorită efectului imunomodulator. De asemenea, substanța brevetată Sanicell intervine în normalizarea creșterii și diviziunii celulare.
Suplimentele veterinare ALAVIS™ grăbesc recupereare după accidente și susțin buna desfășurare a activității complexe de metabolizare ce are loc la nivelul ficatului.
Gama ALAVIS™ conține, de asemenea, produse ce grăbesc vindecarea rănilor acute, cronice sau postoperatorii, diminuând, în același timp, durerile și mâncărimile.
Stres, nervozitate, vitalitate
Stresul și nervozitatea cu debut rapid de acțiune sunt afecțiuni frecvente la animalele de companie, mai ales în timpul evenimentelor neprevăzute (furtuni, artificii etc.) Suplimentele veterinare ALAVIS™ sunt destinate să restabilească starea de calm a patrupedului în orice moment ce poate provoca nervozitate, inclusiv în timpul vizitelor la medicul veterinar.
Gama de vitamine susține condiția fizică și vitalitatea, fiind recomandată pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a exemplarelor tinere.
Dinți, gingii, piele și blană
În gama îngrijirii dinților și gingiilor, ALAVIS™ oferă produse pentru îndepărtarea și prevenirea depunerilor de tartru și împotriva respirației urât mirositoare, având, în același timp, efect antiinflamator.
Pe lângă faptul că hidratează pielea și blana, șampoanele ALAVIS™ aduc beneficii și prin reducerea apariției microorganismelor nedorite, diminuează iritațiile și mâncărimile, și ajută la vindecarea rănilor și la calmarea pielii inflamate.
Denis Ștefan – Ambasador de brand ALAVIS™
Actorul român Denis Ștefan este ambasadorul brandului de suplimente veterinare ALAVIS™. Pe lângă activitatea sa cinematografică, Denis este și un împătimit iubitor de animale, fiind îndrăgostit îndeosebi de cai.
Denis Ștefan este fondatorul și antrenorul coordonator din PROGRAMUL CAII ROMÂNIEI, lansat în 2012 ca un concept de dresaj natural comportamental, menit să învețe iubitorii de cai să-și antreneze propriii cai utilizând psihologia acestui animal.
Prin munca depusă în programul Caii României, Denis Ștefan a reușit participarea în regim competițional, cu caii din acest program, la numeroase evenimente și spectacole demonstrative atât în țară, cât și în străinătate, în țări precum Cipru, Austria, Ungaria.
De asemenea, programul inițiat de Denis Ștefan este angajat și în proiecte de salvare și recuperare comportamentală a cailor trimiși spre abator sau abandonați din diverse motive.
ALAVIS™, totul pentru satisfacția clienților
Toate eforturile echipei din spatele brandului ALAVIS™ au un singur scop: mulțumirea clienților. Drept dovadă, încă de la lansare, clienții continuă să revină de fiecare dată la produsele ALAVIS™, astfel că acesta a devenit unul dintre cele mai apreciate și respectate branduri de preparate veterinare din Cehia și Slovacia.
ALAVIS™ înseamnă cercetare pentru descoperirea de substanțe active brevetate de ultimă generație și materii prime de cea mai bună calitate, care au făcut din aceste produse o referință în domeniul suplimentelor veterinare.
Expertiza ALAVIS™ în producția de suplimente pentru articulații este susținută și de peste 25 de ani de experiență în producția suplimentelor alimentare și produselor cosmetice de top pentru uz uman, sub brandul soră BARNY’S, unele dintre acestea, precum Celadrin® sau CoenzimaQ10 Dual, devenind lider de piață în categoriile lor și în România.
Parteneriate ALAVIS™ în Cehia:
Praga PlayOffs – play-off-ul seriei Global Champions, competiție mondială de elită de sărituri ecvestre.
Velká Pardubická – cursă de cai cu obstacole, cu o tradiție de peste 100 de ani. Se desfășoară anual pe celebrul hipodrom din orașul ceh Pardubice.
Chuchle Arena Praga – cel mai important complex multifuncțional de competiții ecvestre din capitala Cehiei.
PraHaHa – competiție de dogfrisbee.
Dog Academy Dance and Jump – complex sportiv specializat în agilitate, dans canin și obediență.